Hachiko Monogatari [1987]

*TRAILERUL POATE CONTINE SPOILERE, NU VIZUALIZATI PANA SA CITITI TEXTUL, VA ROG!

Am vazut filmul asta cand eram copil. Nu stiu sa spun daca aveam 6 sau 10 ani, undeva pe acolo, nici nu conteaza. L-am retinut pentru ca m-a marcat. A fost primul film din viata mea la care am plans, cred. Daca am vazut "O Lume Perfecta" cu Kevin Costner inainte, atunci a fost al doilea, nu mai stiu si nici nu cred ca are vreo importanta.
Astazi, l-am revazut printr-o pura coincidenta. Recomandat de un prieten foarte bun, imi suna a film oarecare cu nume japonez plictisitor, pe care am refuzat cu indarjire sa il vad, pana cand am auzit ca este vorba despre un caine. Prietenii buni cunosc dragostea mea nemarginita pentru caini, deci nu mai este cazul sa justific.
Nu m-am prins ca e vorba de ACEL film, care mi-a marcat copilaria, ca doar au trecut cel putin 16 ani, e absolut normal. Pana intr-un moment in care "it all came back", inca o dovada clara ca amintirile nu dispar.
Practic, astazi, dupa o tona de ani, dupa multa prosteala gen Hollywood si multe "trairi intense" [pe care altii mai in varsta le-ar numi penibil "experienta de viata"], ma sperie faptul ca primul lucru care mi-a venit in gand, nerecunoscandu-l, este ca ma uitam la un film "low-budget", fara sa tin cont despre ce este vorba in el.
Oare, chiar atat ne transforma viata si devenim atat de prosti incat trebuie sa vedem ambalajul mereu si nu mesajul? Oare cate filme geniale am putea rata in ziua de azi, pentru ca pur si simplu ne-am prostit? Pentru ca "ne plac" lucrurile complicate si dam "fail" cand trebuie sa le intelegem pe cele elementare, simple. Nu vreau sa stiu. Adevarul este altul, nu, nu ne plac lucrurile complicate, "este simplist" este scuza cea mai buna pentru a fi prost.
Intr-adevar, este un film low-budget din 1987, nu are efecte speciale ca "2012", nici macar ca "Independence Day", nu se vorbeste despre Vito Corleone in el, nu impusca nimeni pe nimeni, nu se fute nimeni cu nimeni, nu apar Q7uri si BMWuri seria 1000 in el, in schimb este o poveste despre dragoste, loialitate si respect. Desigur, cu un caine, ca noi, oamenii, mai avem multe de invatat despre astea.
Daca v-a placut How Could You?, si stiu cu siguranta ca v-a placut multora dintre voi, ar fi tare sa vedeti si acest film, aveti de invatat din el oricine ati fi si oricum v-ar chema.
Am inteles ca Hollywoodul va face un remake anul acesta, din pacatre. Spun "din pacate" pentru ca, in general, nu prea le iese. Sper din suflet ca nu isi vor bate joc si in cazul asta, pentru ca, foarte probabil, ar trebui sa fie prea prosti sa aibe cum.
Ar fi super ok sa nu va uitati la trailer pana nu vedeti filmul, pentru a va putea bucura de el asa cum ar trebui. Din acest motiv, am scris nota de la inceputul textului, poate acum, dupa ce ati citit intreaga poveste, v-am convins sa il vedeti.
Pun pariu ca nu veti regreta!

UPDATE [10 min mai tarziu]: Nu am facut ultima corectura, iar acum am impresia ca nu se intelege exact ce am vrut sa spun cu Hollywoodul. As vrea sa lamuresc ca filmul mi-a lasat exact acelasi sentiment despre care vorbeam in deschidere. Ideea de film low-budget sau prostie japoneza mi-a venit la inceput, cand nu se intelege foarte bine subiectul si filmul tinde catre a fi plictisitor si cand as fi putut foarte bine spune "Ce pula mea e asta, ma? alt-f4", astfel ratandu-l. Ceea ce sigur, acum, pot spune ca ar fi fost regretabil.
Sper ca are sens ce zic aici, sunt destul de obosit, promit sa recitesc dimineata si sa modific, daca e cazul.